Se pare ca niciodata n-am sa ma invat minte si am sa te iubesc iar si iar si mereu dar intrerupt si sacadat si totusi mult pentru ca eu sunt mereu naiva si tu esti mereu rau si citesti in gandurile mele ca in niste versuri prea sincere si prea comune si imi proiectezi pe scoarta cerebrala numai lucruri pe care le vreau lacom si le suprapui peste centrul respiratiei care am uitat in ce lob este dar mi se taie respiratia des.
Si ma gandesc cu frica la noptile in care te voi visa si voi simti
distanta dintre noi mai rece ca niciodata pentru ca in timpul zilei nu
mai pare atat de mare si neagra si patura asta iar nu poate sa ma
stranga si ea in brate si nici sa imi spuna ce tanjesc eu sa aud de la
un tine ciufulit si un tine in pijamale cu navete spatiale si ursuletul
meu de plus a adormit deja deci nu pot sa plang acum ca il trezesc.
Cred ca orice copil este la un moment dat dependent de dulciuri si ca orice fetita iubeste ciocolata alba dar numai eu stiu sa iubesc cuburile de zahar asa cum o fac in fiecare zi si mai cred ca sigur buzele tale sunt facute din glucoza care e dextrogira.
Si inainte in lumea mea plina de soare si sa impartim o cana de lapte cu cacao care are la suprafata adunate numai bule mici de fericire pentru ca laptele rade efervescent si se coloreaza cand il torni fierbinte peste zahar si peste pudra de cacao care e amara si te face sa tusesti cand e de una singura si am sa te tin de mana toata ziua astazi.
Lasa-ma sa ploua ca sa te inchid in cartea mea preferata si sa iti asez buclele ude de primavara peste petele de tus ca peste niste vise povestibile pentru ca romanul meu preferat e sigur batut la masina de scris cea veche care face tac-pac la fiecare cuvant pe care mi-l spui la ureche si stai ca iar am incurcat borcanele.
Si piesa mea preferata ramane tot aia in care trebuie sa te caut frivol pe tine printre toate clapele si toate mordentele si toate portativele negre si uneori imi vine sa rescriu partitura ca sa semene cu liniile din palma ta cea rece si complicata dar poate ca atunci n-ai sa mai auzi la fel de clar ce incerc eu sa iti dau de inteles clipind si tacand si cantand mai departe.
Hai sa desenam cu creta pe asfalt ca sa ne aducem aminte de vremea cand eram mai copii decat acum si nu ne pasa si hai sa facem asta ca sa molipsim toti oamenii de culoarea fericirii noastre pentru ca orice strain se molipseste de un sotron cand il vede aruncat pe asfalt sau cel putin orice strain care nu a uitat sa zambeasca infantil in zile cu soare si eu vreau sa am o creta mov.
Si cand am sa iti spun ca te iubesc si ca esti mic am sa folosesc un stilou pentru ca orice om scrie mai incet si mai frumos cu stiloul si cerneala a fost intotdeauna mai romantica decat pasta de pix sau tastatura pentru ca ea se impregneaza staruitor in hartie si in inima si defapt eu vreau sa imi impregnez umbra in mintea ta si maine am sa iti scriu pe o sugativa ca dorul meu e impregnat de tine.
Eu nu reusesc niciodata sa am coduri secrete si incifrate si nici sa fiu alegorica asa cum poate mi-as dori dar asta se intampla pentru ca mie nu cred ca imi sta bine machiata si sunt prea sincera ca sa vorbesc frumos si complicat si poate putin oarba de tine si tu stralucesti mai departe in armura de cavaler pe care nu ti-o dai jos nici macar acum cand suntem singuri in lume si e liniste.
Si nu sunt eu o printesa si nici o sirena pentru ca am pete mici si dese de imperfectiune in amprentele digitale si pe irisul atat de banal in castaniul lui dar nici mata nu cred ca am cum sa fiu pentru ca sunt volatila de tine si ma aprind numai de cat la scanteia ta de atentie. Sah mat!
Dar n-am sa te opresc atunci cand vei dori sa pleci si sa devii matur pentru ca nu s-a intamplat niciodata in istorie ca o copilarie sa opreasca un adolescent sa paseasca in lume si toate copilariile sunt docile si raman amintiri dar eu pentru ca sunt egoista si rasfatata am sa le spun tuturor ca sunt cea mai frumoasa copilarie a ta si ca de aceea esti tu acum un cavaler neinfricat si mai putin imperfect decat altii dar sa nu iti doresti sa pleci totusi.
Si chiar daca tu esti prea mic ca sa fii o hiperbola si eu sunt prea mare ca sa fiu o litota stii prea bine ca daca poezia noastra nu ar avea rima atunci pe globul de carton pe care l-a gaurit fratele meu cu pixul s-ar produce o apocatastaza locala si atunci probabil ca toate legile fizicii si ale matematicii s-ar intoarce pe dos si ar trebui sa sucesc globul ca sa nu se mai vada gaura din el mereu.
Coloreaza-mi camera cu melodiile tale depresive si umple-mi zilele de parfumul tau asa de inexistent ca sa imi aduc aminte mereu de cine sunt cand sunt cu tine pentru ca sunt un cineva care zambeste si of ce triste sunt spatiile goale dintre degetele rasfirate ale mainii mele stangi si uite ca iar am visat prea mult.
Raule!
