Ameteala.

Vineri, 18 decembrie 2009. Stii ce se intampla atunci? Ningea.

Azi, 14 decembrie 2010. Stii ce se intampla azi, acum? Ninge

Stii? Eu anul trecut eram mai mica decat acum si anul trecut plangeam. Si anul trecut ma enervam cand vedeam ca ninge si anul trecut ma enervam cand te vedeam pe tine cum nu iti pasa. Stii? Eu anul trecut am vrut sa las urme in zapada. Am vrut sa calc pe sufletul tau, pentru ca plangeam. Anul trecut ma uitam pe geam si vedeam cum ninge si anul trecut mi-am dat seama ca in sufletul tau ninge. Mereu ninge. Stii? Eu anul trecut nu voiam sa mai ninga. Anul trecut nu imi placea ca tu erai mereu rece din cauza ninsorii si anul trecut voiam sa aduc asa un radiator mare sa topesc toata zapada. Anul trecut simteam apasarea dusmanoasa a fiecarui fulg de nea si anul trecut eram mai mica decat anul asta.

Stii? De anul trecut a trecut un an si eu sunt mai mare anul asta. Si anul asta rad, sa stii. Si anul asta imi place si ninsoarea. Chiar mult de tot. Si vreau sa ninga, sa ninga, sa ninga. Vreau sa ninga peste tine si peste mine si peste toata lumea. Si apoi sa ninga peste noi toti. Pana cand disparem si nu ramane decat zapada si muzica. Pentur ca muzica ramane mereu. Stii? Zapada nu poate sa acopere muzica, pentru ca muzica nu poate fi topita de soare. Dar ninsoarea da. Dar poate ca daca ninge la nesfarsit, zapada nu va mai putea fi topita niciodata. Si vom amorti sub ea si vom uita tot si vom adormi. Anul asta suntem mai mari, asa ca vom adormi. Pentru ca cine e destept adoarme si uita tot. Si rade, rade mult chia daca ar vrea sa planga. 

Stiai ca anul asta s-a oprit timpul? Da, asa e. Anul asta s-a oprit timpul. Sau poate m-am uitat eu prea mult timp pe geam la zapada care canta si am lasat melodia sa ninga pe repeat. Asa ca din cauza asta vad doar miscarea acordurilor prin aer si aud la nesfarsit fulgii de zapada in casti si lumina e stinsa. Sau invers. Si poate ca intr-un final se va opri si timpul sa asculte zapada. Sau poate ar vrea sa se uite si el cum pica minuni mici din ... de unde pica? Ce multe sunt! 1,2,3,4,5,6,7,8,9,2,4,5,8,,8,5,54,54,54,54,57,5,43,4,35,7635,354,354,35,4

Nu pot sa le numar pe toate. Dar deaia sunt ele minuni, ca sa nu le poti numara. Si ele mai sunt minuni, pentru ca ele pot sa acopere tot pamantul si sa il faca sa doarma. Daca vor ele, pot. Si eu pot sa dorm daca vreau. 

Stii? eu as vrea sa scriu in continuu acum, pentru ca si asa timpul s-a oprit si afara ninge. Si si asa timpul s-a oprit si melodia e pe repeat. Si pentru ca a trecut un an fara 4 zile de cand m-am enervat si am tipat la tine pentru ca eram mai mica decat acum, pentru acest lucru neinsemnat a nins afara atunci. Sau invers? Dar acum nu stiu de ce ninge. Pentru ca eu nu mai vreau sa iti calc pe suflet si nu mai vreau sa te palmuiesc si nici macar sa ma vezi tu pe mine nu vreau. Vreau sa ninga intre noi ca sa nu ne putem vedea sau auzi. Vreau sa ninga peste noi ca sa uitam ca exista altceva in jurul nostru si sa dormim. Pentru ca acum sunt mai mare cu un an decat eram anul trecut si de aceea trebuie sa dorm. Si trebuie sa ninga peste mine si peste ochii mei. SI peste sufletul meu sa ninga, ca sa amorteasca si sa se vindece la primavara. Asta, daca mai vine primavara, pentru ca si asa timpul s-a oprit. 

Stii? E deja tarziu si cred ca oricum nu ai inteles nimic din ce ti-am zis eu aici. Pnetru ca ninge, evident. Asa ca acum am sa te las, ca sa fie liniste cand incepe sa te acopere zapada si cand te duci la culcare. Si nu uita ca trebuie sa uitam tot ce s-a intamplat pana acum pe pamant, chiar daca meldoia asta de pe repeat e prea frumoasa, trebuie sa ninga si peste ea. Desi ea nu se va topi si nici nu va ingheta, pentru ca e waterproof.

Stii...? Chiar daca nu te intereseaza... sa stii ca afara ninge. 


repeat

Nu ai cum sa nu imi dai dreptate!

Tu esti constient de fiecare data cand zambesti?

Sau esti si tu una din persoanele alea care spune „Pai zambesc atunci cand sunt fericit.”? Pentru ca, da-mi voie sa te corectez: nu zambesti numai atunci cand esti fericit. O nuu, in nici un caz. Pai sa iti dau eu cateva exemple de situatii in care zambesti, chiar daca nu esti fericit.

Zambesti ca sa nu plangi. Da, asa e. stiu ca pare absurd, dar e adevarat. Prima mea nota cand am inceput liceul a fost un patru. Stateam in picioare in fata clasei, uitandu-ma la doamna profesoara cum imi punea acea nota pe care nu am mai avut-o in viata mea. Prima nota din liceu, din tot catalogul. Evident ca imi venea sa plang. Cred ca ma inrosisem la fata, dar nu puteam sa plang. Nu in fata clasei. Asa ca am zambit… cu cat zabetul meu era mai larg, cu atat simteam cum lacrimile o sa inceapa sa imi curga pe obraji. Cred ca mi-am strans pumnii asa de tare, doar ca sa simt o alta durere care sa ma distraga de la lovitura pe care o primisem. Si am zambit.

Zambesti cand te faci de ras. O Doamne, de cate ori nu mi s-a intamplat asta! Sigur stii si tu despre ce vorbesc. Sa nu-mi spui ca nu ti s-a intamplat niciodata ca intr-o ora, profesorul sa puna o intrebare si tu sa ridici mana, constient ca stii raspunsul corect. Sa dai din mana ca un apucat, dorind cu orice pret sa raspunzi tu. Si cand ti se da cuvantul, sa spui o aberatie mare, care sa starneasca rasul intregii clase. Ce altceva poti face, decat sa zambesti? Profesorul se uita la tine cu o fata de „cum se trezesc unii vorbind anapoda…” si iti spune pe un ton care vrea sa para intelegator: „Nu prea inteleg ce vrei sa spui prin asta… oricum eu asteptam alt raspuns. Ia loc.” Si tu zambesti in continuare, pentru ca nu poti face altceva.

Zabesti cand esti enervat. Da, cand te enerveaza cineva foarte, foarte tare. De exemplu in fata blocului meu este un magazin de unde ma mai trimite mama sa cumpar cate ceva. Este o vanzatoare acolo care ma enerveaza asa de tare, incat uneori imi vine sa urlu. Sta de vorba cu unii clienti pe care ii cunoaste, e foarte amabila cu ei si brusc se uita la mine si spune „Ce vrei, copilu’ ?” Eu incep sa ii spun ce am de cumparat si in timpul asta ea vorbeste cu respectivii oameni, pentru ca apoi sa se rasteasca la mine cu aceeasi intrebare. Ce pot sa fac, decat sa zambesc? Afisez un zambet cat mai laarg si ii repet ce doresc sa cumpar, in timp ce ea isi reia conversatia cu oamenii aia care nu mai pleaca din magazin o data.

Mai zambesti atunci cand, dupa ce ai incercat sa le explici colegilor de la gradinita ce ti-au zis mami si tati in legatura cu Mos Craciun, ca trebuie sa fii foarte cuminte si sa asculti de ei tot timplu ca sa primesti cadouri, vine un baiat rau –ala care de obicei te trage de par- si rade de tine, spunand „Te-au pacalit fraiero! Mos Craciun nu exista. Mami si tati pun cadouri sub brad. Ei iti spun ca e Mos Craciun, doar ca sa te faca pe tine sa fii cuminte. Adica in loc sa te ameninte ca nu iti mai dau voie la televizor daca nu ii asculti, se folosesc de treaba cu mosul.” Tu te duci acasa si o intrebi pe mami daca e adevarat ce a zis baiatul ala si ea iti confirma. Si tu zambesti, da, acel zambet cand iti vezi visele distruse si cand nu poti face nimic sa le aduci inapoi. Zambetul de om pacalit, tras pe sfoara.

Da, sunt multe motive pentru care poti zambi, nu numai fericirea. Pentru fiecare motiv un alt zambet. Uite, sunt sigura ca si acum zambesti, citind compuneri cum e asta si in sinea ta iti spui „Uite inca o fata care foloseste cuvinte prea mari pentru varsta ei, crezand ca asa va iesi in evidenta.” Sigur zambesti. Vezi? Chiar daca am scris o aiureala, o chestie lipsita de sens, ceva fara noima, macar te-am facut sa zambesti.

Zambeste!

Cea mai simpla ghicitoare.

E calda si roz. Si galbena, si verde, si rosie, si portocalie. Si mov.

E facuta din soare si baloane de sapun. Si din puf de papadii, si din fire de verde, si din nori prea albi, si din nopti prea neracoroase. Si din fericire.

E o senzatie de bine. E un cuvant care te face sa zambesti. E un sinonim al libertatii. E o melodie jucausa. E un desert dulce. E o fotografie pastrata. E o boala fara leac. E cel mai frumos vis. E o dorinta pentru o stea cazatoare. E o bagheta magica.

Miroase frumos si are gust de inghetata. Nu o poti atinge, dar te atinge ea pe tine. Nu poti sa te asunzi de ea, dar se ascunde ea de tine. Nu poti sa o gasesti, dar te gaseste ea pe tine. Nu are suflet, dar te iubeste. Nu are minte, dar stie ce vrei de la ea. Nu te poate vedea, dar tu o vezi pe ea.

E ca un copil mic. Se supara repede si plange, dar ii trece la fel de repede si apoi zambeste mai frumos ca inainte. E ca o adolescenta indrazneata. Te ademeneste cu zambetul ei stralucitor si cu trasaturile gingase si delicate, dar niciodata nu te lasa sa o descoperi complet, e plina de mistere. E ca o tanara mamica. Isi alinta copiii cu cea mai mare grija. Ca o batrana nu e.

Ea este toata magia pamantului adunata in trei luni.

Imi place vara, pentru ca nu imi este frig.

Incert.

Daca inchizi ochii si iti imaginezi caldura, vezi rosu, asa cum daca inchizi ochii si iti imaginezi frigul, vezi albastru. La fel, vara este rosie in mintea ta, asa cum iarna e albastra. Iubirea si ura sunt intotdeauna rosii. Nepasarea e mereu albastra.
Soarele apune mereu rosu, violent, aproape obscen in valvataia lui de foc. Noaptea ai s-o vezi mereu albastra, calma, timida si racoroasa, ca o intindere de apa lenesa.
Inima ta este rosie. Creierul tau este albastru. Nu ma crezi?
Albastrul gandeste mereu, albastrul nu se grabeste, albastrul e serios si migalos. Albastrul are limite. Albastrul nu inseala. Albastrul are reguli.Albastru e omul calculat, care traieste inchis intre limbile ceasului, mereu cu o secunda inaintea secundarului, cu un minut inaintea minutarului.


Tic-tac, tic-tac!



Rosul se grabeste, rosul nu gandeste, rosul actioneaza irational si pripit. Rosul musca si se avanta cu capul inainte. Rosul e dezordonat si desfranat. Rosul iubeste. Rosul uraste. Rosul zgarie si se framanta si plange si se precipita si rade, rade in hohote. Rosu este omul indraznet si delasator, care traieste haotic si e invers fata de toti ceilalti. Contrasteaza.

Rosul si albastrul se urasc. De aceea fuzionarea lor nu poate fi altceva decat o nuanta contrastanta, o nuanta imprecisa, ceva gresit.


Si te mai intrebi de ce imi place movul...
Movul e indecis si inegal si contrasteaza cu el insusi. In mov se da o batalie acerba intre ordine si dezordine, intre rece si cald, intre dreptate si minciuna, intre razvratire si supunere, intre toate antonimele pamantului. Pentru ca rosul defineste tot ce nu e albastru, iar albastrul se refera la tot ce nu e rosu.
Deci daca movul este rosu, atunci nu e albastru. Desi movul e albastru, adica nu are cum sa fie rosu. Si pana la urma ce e movul?


Simplu.


Movul este culoarea mea preferata.



Asta a sunat egoist, nu-i asa?

Duet.

Nu stiu ce sa scriu. Stau si ma uit la foaia goala si nu stiu cu ce sa incep. Ar fi atatea de spus... despre atatia si atatia oameni...

Cum as putea sa-ti spun ca te iubesc? Simplu. Nu pot.

Ideea e ca vreau sa scriu o poveste, si nu ceva cum scriu de obicei pe blog. Am multe de spus, dar nu stiu cum.

Se spune ca dragostea e oarba. Dar eu nu cred ca e complet nevazatoare. Are doar nevoie de ochelari.

E o amestecatura de culori si forme tremurate. Incepe jos cu o dunga maronie, lata de vreo 4 degete, daca ar fi sa o acopar cu mana si sa inchid un ochi. Apoi incep nuante de verde imprastiate aiurea in tot felul de

Si de ce ai abandonat asta si te-ai dus sa canti la pian?Mazgalesti foaia si pleci.Ti-ai descarcat nervii in clapele pianului.

Revii si incerci din nou sa scrii ceva. Ne contrazicem pe subiectul asta.Fiecare cu imaginatia ei.Talentul ei. Fotografie.Imaginatie.Inspiratie.Artistic.Pian.

Dar nu imi merge. Ma gandesc intr-una la ceva artistic. Uneori mi-as dori sa am un aparat foto, un Nikon, ca sa pozez fiecare idée pe care o am. Pentru ca oricat m-as stradui, nu pot sa redau in cuvinte imaginile pe care le am in cap. Doar cu niste cuvinte fara prea mare inteles. Cu ce ajuta daca zic soare si umbre, cand fiecare percepe soarele si umbrele in felul sau? De unde sa stie lumea la ce ma refer eu cand zic ca vedeam cum soarele se retrage in mari de rosu cu miros de oja, lasand in urma doar umbre imbibate de sange? N-au cum sa vada fix imaginea in fata, cum o vedeam eu dintre sagetile verzi ale firelor de iarba si ma amuzam, pentru ca pareau ca strapung cerul si ca sunt mai mari decat soarele.

Si totusi sunt asa de multe subiecte la care te poti opri.De care te bucuri alaturi de prieteni,de familie.Uneori chiar singura.De ce sa nu incerci sa le transformi in cuvinte si sa le asterni pe foaie?Si ca tot ai zis de soare si umbre.Lumina defapt.Cam pe asta se bazeaza fotografia.Fiecare fotograf in parte se joaca cu lumina si imortalizeaza momentul in fotografie,ce poate dura ani si ani.Opreste timpul in fotografia sa. Asa si tu. Te joci cum vrei cu literele si creezi amintiri de care te vei bucura nu numai acum si peste ani. Trebuie doar sa te deschizi tie insati.

Joc.. asta imi aduce aminte de cartea aia “jocul cu margele de sticla” pe care a trebuit sa o citesc. Am fost foarte foarte incantata de ea la inceput, pentru ca avea un nume atractiv. Margelele alea de sticla puteau insemna orice. Si eram foarte curioasa sa vad despre ce e vorba. Cand de fapt totul a fost o aiureala totala. Si a fost o carte lunga si plictisitoare. Adica.. Doamne eu cu margelele alea.. nu stiu. Se putea spune orice despre ele. Margelele alea puteau fi amintiri. Si de sticla, pentru ca viata nu e de gluma, asa ca trebuie sa ai grija cu margelele, sa nu le spargi. Si ce efect frumos ar fi fost sa zica de niste margele pe care le asezi pe o ata, asa cum asezi amintirile in mintea ta, si le pastrezi acolo. Ele singure –margelele- nu ar fi constiuit ceva iesit din comun. Dar impreuna formeaza un sirag multicolor si extraordinar de deosebit. Asa si amintirile, daca le pui cap la cap, alcatuiesc un tot mare numit fericire.

Uhh.. asta a fost cam dezordonat scrisa, dar o las asa.

Jocul cu mancarea. Se ia un bol mare si se amesteca toate ingredientele, pana se obtine o pasta omogena. E riscant sa amesteci multe lucruri de-odata fara sa te opresti sa gusti pe parcurs, fiindca la final nu stii ce iese. Dar asa si cu amintirile. Amesteci fire de iarba cu glume si cantece, haine si parfumuri cu raze de soare, chipuri zambitoare cu vorbe taioase, prieteni cu stropi de ploaie, timp cu natura si cu cerul instelat, racoare noptii cu locurile de intalnire si mirosul pamantului dupa ploaie, plimbari lungi cu certuri si tipete, priviri pline de inteles cu mari de liniste sau cu taceri obositoare, hamburgeri de la Toledo cu lumini de fantana si imbratisarile nocturne cu cuvinte de prietenie. Presari peste tot papadii si culori si rasete si injuraturi pe ici pe colo. Plus situatii jenante si motive de ras, plus distractia care a predominat. La toate se adauga sutele de poze si posturi caudate in care am stat, plus ceva baloane de sapun. Si gata amestecul. Nu se poate sti sigur la sfarsitul verii ce va iesi din aceasta compozitie eterogena, dar eu am speranta ca pana intr-un final va rezulta gustul de vanilie al fericirii si intensitatea de cacao a prieteniei. Se serveste cu putin praf de incredere cu gust de scortisoara si cu o ceasca fierbinte de promisiune ce miroase a ceai de menta.

: )

Se pare ca orice relatie e cusuta cu o ata ce se termina inevitabil. O sa caut o ata nesfarsita.Simt ca ma apropii de ceea ce caut.

Te iubesc!

Vacanta. Tineret. Poze. Versuri. Certuri. Alergat. Filme. Momente. Personalitate. Dimineti. Bratari. Apus. Rasarit. Natura. Lumini. Platou. Melodie. Discutii. Scari. Citate. Jucarii. Crang. Copilarie. Oras. Ceas. Imbratisari. Cer. Banca. Flori. Mancare. Scortisoara. Cuvinte. Ceai de menta. Toledo. Fantana. Carrefour. Amintiri.

Ai spus ca nu stii de ce iti multumesc. Uite aici doar un motiv: multumesc pentru ca imi deschizi ochii atunci cand ma orbeste intunericul. Te iubesc!

P.S: Pasajele verzi nu imi apartin. Credits to my dear friend Ceai de menta aka Andra

Putintel.

Am mai crescut un piculet de cand ne-am vazut ultima oara. Dar nu in de ajuns incat sa iti ajung la inima. Adica tot prea mica sunt eu, sau tot prea sus esti tu, ca un rau mare. Ce enervant! Uneori imi vine sa te iau de maini si sa te trag in jos pana la mine, pana cand fruntile noastre sunt la acelasi nivel si pana cand varfurile nasurilor noastre se ating. Atunci probabil ca ne-am privi ochi in ochi si eu probabil ca te-as saruta. Da, stiu, de obicei visez ca tu ma saruti pe mine, dar de data asta nu mai am rabdare, intelegi? Asa ca mi-as lua inima in dinti si te-as saruta. Chiar acum. Si sincer nu mi-ar pasa ce ar urma, chiar daca nu ar urma ceva prea placut.
Sau...
Daca tot m-am hotarat sa te aduc la nivelul meu, probabil ca ti-as trage o palma in cap, asa ca pentru toate datile in care ai fost rau cu mine. Ca sa simti si tu pe pielea ta cum e. Defapt, tot nu ai putea sa simti, pentru ca lacrimile au un gust mai amar decat sangele. Dar nu conteaza, macar m-as descarca eu, pentru ca apoi sa imi para rau si sa zic "iarta-ma" si tu sa ma ierti, ca un mare bun ce esti. Si sa-mi mai dai si un sarut mic pe frunte si o palma dupa ceafa. Si eu atunci m-as bosumfla si as zice "nu e drept", chiar daca defapt eu ma abtin sa nu zambesc, pentru ca asta inseamna ca m-ai iertat.
Sau...
Ce-ar fi daca, odata ce vorbim de la egal la egal, eu ti-as zice dintr-o data "te iubesc" si as incepe sa rad? Oare tu m-ai crede pe cuvant sau ai rade si tu cu mine? Probabil ca am rade impreuna si apoi, dupa ce s-ar lasa linistea, eu as pleca si tu ti-ai da seama ca am vorbit serios. Si atunci te-ai intoarce pe calcaie si ai porni in direcia opusa. Ca in filme. Desi tare mi-as dori sa nu te intorci si sa vi dupa mine, sa imi pui mana pe umar si sa ma intorci cu fata spre tine. Atunci eu as zambi si mi-as da seama ca si tu simti la fel. Dar visele sunt facute ca sa nu se intample in realitate.
Si pana la urma...
Toata insiruirea asta de enunturi nu e decat un alt vis care nu se va intampla. Si nu a pornit decat de la faptul ca am mai crescut un piculet, dar nu in de ajuns. Dar am sa cresc de tot pana la urma. Sau cel putin asa ar trebui.
Asteapta-ma!

Franturi.

In fiecare dimineata gasesc pe strada fragmente pulsande de vieti omenesti, aceleasi. Mereu aceleasi, iti poti fixa ceasul dupa ele. In drum spre cresa numarul 5 un barbat destul de tanar, cu un copilas de mana, mereu cu o sapca albastra pe cap. Mereu aceeasi conversatie.
- Dar masina asta ce e?
- Opel.
- Opel? Si asta?
- Fiat.
- Fiat? Dar asta?
- Audi.
- Audi? Sii.. asta?...

Mai incolo, aceeasi femeie cu parul rosu, imbracata bine, dar machiata prost si cu un parfum oribil, mereu acelasi. Cu aceeasi sacosa neagra in mana si geanta maronie pe umar, cu ochii atintiti asupra drumului, nu cumva sa calce in vreo groapa cu tocurile ei cui imense. In urma lasandu-si amprente invizibile de parfum expirat.

Aceeasi masina alba spre care se indreapta un barbat cu o servieta intr-o mana si cu sacoul in cealalta. Aruncandu-si neglijent sacoul pe capota, cauta in graba cheile si se urca in masina. In oglinda retrovizoare isi descopera mereu primii doi nasturi de la camasa incheiati aiurea. Cu ochii pe ceas porneste motorul, injura scurt.

La semafor e mereu rosu exact cand ajung eu si dupa ce traversez intr-un final, trec pe langa acelasi maturator in verde, adunand aceleasi hartii pe care le-a adunat si ieri, dar care au crescut la loc peste noapte, mai adanc infipte in asfalt. Pe langa el se fataie acelasi caine alb cu o pata mare maronie la ochiul drept.

Exact inainte sa intru in parc, aceiasi baieti cu rachete de tenis in spate, asteptandu-l pe un al treilea. Unul mereu in alb, celalat cu tricou verde inchis si sapca. Pe langa ei trecand, inevitabil, acelasi barbat pe bicicleta cu pantaloni scurti portocalii si cu mustata.

In fiecare dimineata imi impart frantura mea de viata cu straini, care probabil nici nu-mi dau atentie. Poate ca nu ne cunoastem, dar pana la urma parcurgem aceeasi bucla infinita la nesfarsit.

V-ati ascunselea.

Ninge marunt cu pete de soare si inca nu pot sa-mi dau seama care dintre ele esti tu. Am incercat sa le prind pe rand, ca sa le verific, dar toate se topeau in palma mea cea rece, lasand in urma doar stropi de caldura aurie. Apoi am incercat sa le numar din aer, una cate una, dar ce rost ar mai fi avut? pentru ca pana la urma toate sfarseau in balti de lumina lucioasa peste tot in jur. Stii sa inoti, nu-i asa?
Fluturi mici explodeaza fara sunet in culoare si eu intind mana spre ei, in speranta ca voi da de un tine pictat in curcubeu. Dar degeaba. Perechile de aripi vibrante se dilueaza repede in valurile line ale cerului, ca un fum multicolor si neregulat, pana cand nu lasa in urma decat vanatai palide. Iti place sa zbori, nu-i asa?
Tremura firav ciorchine albe de floare marunta prin castani si am sperat ca te gasesc pana la urma printre ele. Dar sideful zapezilor acelea parfumate nu era tulburat niciunde de vreo pata de tine imbibata de culoare. Dar daca totusi tu esti alb si treci neobservat? Iti place sa razi de mine, nu-i asa?
Si totusi stiu eu un loc unde te gasesc vesnic si niciodata. Acolo, acolo, in ungherele sangerii ale inimii mele pulsande. Acolo esti tu prefacut in cioburi mititele ce stau infipte in peretii vii ai sentimentelor mele si ma zgarie continuu in cel mai afon mod. Iti place sa ma faci sa sufar, nu-i asa?
Te iubesc.

Desert.

Imi place zabetul tau poleit cu soare dimineata. Zambesti a vanilie si a zahar pudra. Si cand razi, razi a lapte cu cacao si a budinca.
Ai parul dat prin scortisoara si vesnic ciufulit, ca o spuma amaruie de ciocolata parfumata. Si ochii tai se topesc in serbet de portocale si privirea ta e dulce.
Pielea ta e ca vata de zahar si miroase palid a lamaie. Atingerea ta e ca inghetata de capsuni. E rece si roz. Si se topeste repede in soare.
Mi-ai umplut inima de marmelada si ai invelit-o in caramel. Mi-ai umplut obrajii de sarutari de frisca si palmele de praf de ciocolata.
Mi-ai topit cuburi de zahar in lacrimi, ca sa imi indulcesti supararea si mi-ai intins crema de fondante pe buze, ca sa imi gadili un zambet amuzat.
Prezenta ta de marzipan imi creste glicemia permanent, dar nu imi pasa. Pentru ca fericirea are gustul tau si parfumul tau si atingerea ta. Vreau sa ma pierd in imbratisarile tale de bezea si sa adorm in fiecare noapte cu visele tale dulci pe buze.

Plictiseala.

Eu, cand, si, dar, chestie, zahar, vine, banca, praf, soare, petale, intuneric, teama.
Frig, totusi, de aceea, astept, scortisoara, mov, papadii, cer, hai, vineri, nu-mi pasa, vreau.
Cantec, vara, eclipsa, zambete, atunci, fals, apa, nu, azi, pleaca, orb, cine, nu stiu, vis.
Nori, amintire, cred, curcubeu, stele, roua, nimeni, albastru, lacramioare, degeaba, rau, creta.
Ploaie, privire, clape, diafan, raze, minune, ridicol, spart, esti, palme, sete, alerg, chemare.
Stropi, asadar, vesnic, foc, plan, racoare, adiere, galben, miros, suras, vraja, curand, cred.
Surd, aievea, sarat, plaja, aud, da, fiindca, oboseala, trist, lacrima, deget, valuri, inchis, frunza.
Umbre, pasi, copii, joc, pasari, lemn, parfum, matase, strain, canta, picura, furtuna, de obicei.
Rochie, glas, vorbe, minciuna, ascunde, trece, zapada, cum, defapt, greseli, indoiala, tulbure.
Dorinta, ardoare, tampenie, lac, oglinda, nimic, gol, ferit, scapare, neatentie, cad.
Acum, mereu, galben, plange, nuferi, inot, pierderi, maruntisuri, asculta-ma, tac.
Tu, miercuri, numere, clipe, sterge, nu pot, ajunge, gata, stop, termina, opreste, stai, stau.

Erou.

Si am uitat ca ploua. Pe par, pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe buze, pe umeri, pe haine mai ramasesera doar vanatai ude ale sarutarilor reci de ploaie. Dar nu mai stiam. Tot ce vedeam era un colt negru de umbrela din care se prelugeau incolore firicele lichide si zambetul...
Zambetul tau, ce s-a deschis galben si cald, ca o floare de papadie tanara si ca o sfera tomnatica de soare-copil, prea timid pentru a avea si raze. Mi-ai spus ceva si nu te-am auzit. Ti-am vazut buzele sangerii dansand si atat. Si stiam ca privirea ta cea arzatoare era plecata asupra mea, dar n-am indraznit sa ma uit.
N-am bagat de seama cand ai coborat la nivelul meu, dar stiu ca deodata m-a izbit chipul tau cel radiant si diafan si privirile-ti luceau ca licuricii in noaptea parului tau cel negru. Palma ta cea mare si calda a zabovit o clipa pe obrazul meu rece si palid si ud si mi-am amintit ca am plans. Mi-ai sters cu grija ranile apoase si amare si am putut sa simt mirosul pielii tale, miros alb de praf de stele de amurg, ce aduce vag a scortisoara si a coaja de copac.
Si n-am putut sa nu zambesc, cand tu nu erai decat zambet si soare si parfum. Atunci ti-ai ridicat genunchiul din baltoaca si te-ai intors si ai plecat. Si eu m-am ridicat de pe bancuta si te-am urmat. Mi-am strecurat mana firav in palma ta si mi-ai tinut-o strans si n-am mai vazut in fata ochilor decat castani si sarutari de ploaie lovind fara tinta asfaltul.

Vesnic.

Elena ar vrea sa fie altfel. Dar nu poate, fiindca tu nu esti aici, ca sa o iei de mana si sa ii scuturi de praf rochita. De aceea, Elena iti scrie mereu, de teama ca intr-o zi va uita ca te asteapta.

Elena ar vrea sa iti picure in palma zambete mici si sa iti sufle magie printre gene. Ar vrea sa iti curga sarutari afone peste clapele pianului si sa iti adoarma mangaieri fugare printre firele de par inainte sa te trezesti. Ar vrea sa iti adune umbrele lasate pe drum si sa calce prin urmele pe care pasii tai nehotarati le-au imprastiat pe nisip.

Elena iti priveste in fiecare zi mirosul de rasarit si de apus pe care il dilueaza surd apa marii si te gaseste in fiece strop de nisip si graunte de ploaie. Cand se plictiseste, Elena iti impleteste vise din curcubee stravezii si iti tremura chemari amutite prin fata ochilor, chiar daca stie ca ochii tai sunt vesnic inchisi.

Cateodata, ea nu e sigura ca ai sa vii, pentru ca atunci cand soarele bate cu prea multa putere, ii mai topeste din sperantele de ceara. Dar sa nu te nelinistesti, pentru ca Elena tot te asteapta. Ea sta cuminte la capatul drumului tau infinit prin clepsidre pline cu timp si nu indrazneste sa se atinga de praful de pe rochita ei sau din palmele ei, pentru ca sa nu te astepte fara un motiv anume.

Fericire.

Ti-am mai spus cat imi place sa suflu in papadii? Si toate visele mele puerile sa se risipeasca in privirile aurii ale soarelui tanar, la fel cum puful cel alb se imprastie in orizontul nemarginit al ochilor tai varatici. Vreau sa ma invart in cercuri strambe printre stelele pamantene ce plutesc in jur. Apoi, ametita, sa incerc sa-mi prind din zbor visele pe care le-am suflat si am ras si am aratat cu degetul spre ele. Ca un copil.
Si soarele rade de mine, in timp ce tu ramai stralucind si cald si departe, departe in cerul tau fara expresie.
Tarziu, descopar incalcite in firele de par, stelele diurne ce au format nu cu mult timp in urma, puful alb al unei papadii. Sunt nevisate, stelele astea.

Timp.

Ai fost ieri si vei fi maine. Dar azi nu esti.
Ieri ai fost de nenumarate ori, in felurite deghizari. Ieri te-am iubit in multe feluri si la fel de fiecare data. ieri ai avut ochi caprui, negri, verzi si iar caprui. Stiu ca eu ieri nu am fost pentru tine niciodata, dar te inteleg. M-am obisnuit sa nu fiu.

Azi nu mai esti. Nu ma intreba cum sau de ce, pentru ca nu stiu sa raspund. Nu pot sa iti spun cat va dura acest azi, pentru ca nici asta nu stiu. Nici macar pe tine nu te stiu, pentru ca nu esti. Nu stiu culoarea sufletului tau, nu stiu mirosul pielii tale, nu stiu gustul vorbelor tale, nu stiu atingerea ochilor tai.Sunt o nestiutoare. Asta nu inseamna ca nu te mai iubesc, nu. Pentru ca eu te iubesc pe tine de cand lumea. Tu esti iubirea mea platonica. Nu ma supar daca tu nu m-ai iubit sau nu ma iubesti sau nu mai vei iubi. M-am obisnuit sa nu fiu.

Maine vei fi cu siguranta. Pentru ca eu te astept. Si stiu sigur ca vei aparea. Cine stie, poate maine o sa fiu si eu, sau poate nu. Desi chiar as vrea sa fiu si eu, pentru ca daca am fi amandoi, am fi impreuna. Si te voi sti, pentru ca vei fi. Si am sa rad cand imi vei colora unghiile cu carioca. Si ai sa razi cand ma voi incurca la pian, de emotie ca tu ma asculti. Si o sa radem de fiecare data cand soarele va rasari sau cand stelele vor pocni noaptea pe cer ca floricelele de porumb. Dar nu ma supar daca eu nu voi fi, pentru ca... m-am obsinuit sa nu fiu.

PS: Grabeste-te!

Diferit.

Ma uit la tine si imi vine sa rad. Da, imi vine sa rad, pentru ca esti patetic. Defapt, totul e patetic acum. E amuzant de patetic si lipsit de sens. Dar nu conteaza, macar e amuzant.
Ai observat cat de schimbatori sunt oamenii? Nu? Eu da. Oamenii sunt foarte schimbatori.
Exemplu elocvent:eu. Pentru ca eu de obicei nu rad de tine. Dar acum se pare ca rad de tine si imi place sa rad de tine. Si imi place sa repet faptul ca rad de tine, chiar daca in gramatica limbii romane, asta ar fi o greseala si eu as fi catalogata drept o inculta, dar ideea e ca eu rad de tine si imi place sa rad de tine. Momentan.
Iarta-ma, am si faze dinastea. Adica, sa fim serios... ar fi de-a dreptul plictisitor sa fiu intr-una roz si sa scriu numai lucruri roz si frumoase. Pentru ca nu e amuzant sa fii roz mereu. Cateodata trebuie sa mai fii si purple, sau blue, sau rosu, sau verde, sau oranj sau cum mai vrei tu. Poate ca e mai frumos sa fii roz, pentru ca toata lumea te place cand esti roz, pentru ca spui numai lucruri frumoase, sau vorbesti numai despre lucruri frumoase. Dar e plictisitoooor. Poate ca nu toata lumea te place cand esti purple, dar unii sigur te plac. De exemplu trebuie sa se gaseasca cineva care sa ma placa pe mine cea purple de acum si sa rada de tine cu mine acum. Si sa radem de tine impreuna. Iarta-ne, dar azi suntem purple.
Fara sens....
Hahaha, ce aberanta sunt! dar te distreaza aberatiile mele, nu-i asa? Nu mintii, pentru ca stiu ca tu zambesti in timp ce citesti toate lucrurile astea. Zambesti, pentru ca stii ca noi radem de tine, sau zambesti pentru ca esti unul dintre cei care rad de altii, sau zambesti pentru ca razi de aberatiile mele. Nu conteaza, ideea e ca tu acum zabesti. Si eu rad de tine. Sau de altul.
Hai sa radem cu totii. Ideea e sa fim purple si sa radem unii de altii. Poate ca maine o sa fiu roz la loc. Asta e. Mai vedem noi pana maine.



PS: Paste fericit.