Si am uitat ca ploua. Pe par, pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe buze, pe umeri, pe haine mai ramasesera doar vanatai ude ale sarutarilor reci de ploaie. Dar nu mai stiam. Tot ce vedeam era un colt negru de umbrela din care se prelugeau incolore firicele lichide si zambetul...
Zambetul tau, ce s-a deschis galben si cald, ca o floare de papadie tanara si ca o sfera tomnatica de soare-copil, prea timid pentru a avea si raze. Mi-ai spus ceva si nu te-am auzit. Ti-am vazut buzele sangerii dansand si atat. Si stiam ca privirea ta cea arzatoare era plecata asupra mea, dar n-am indraznit sa ma uit.
N-am bagat de seama cand ai coborat la nivelul meu, dar stiu ca deodata m-a izbit chipul tau cel radiant si diafan si privirile-ti luceau ca licuricii in noaptea parului tau cel negru. Palma ta cea mare si calda a zabovit o clipa pe obrazul meu rece si palid si ud si mi-am amintit ca am plans. Mi-ai sters cu grija ranile apoase si amare si am putut sa simt mirosul pielii tale, miros alb de praf de stele de amurg, ce aduce vag a scortisoara si a coaja de copac.
Si n-am putut sa nu zambesc, cand tu nu erai decat zambet si soare si parfum. Atunci ti-ai ridicat genunchiul din baltoaca si te-ai intors si ai plecat. Si eu m-am ridicat de pe bancuta si te-am urmat. Mi-am strecurat mana firav in palma ta si mi-ai tinut-o strans si n-am mai vazut in fata ochilor decat castani si sarutari de ploaie lovind fara tinta asfaltul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu