Elena ar vrea sa fie altfel. Dar nu poate, fiindca tu nu esti aici, ca sa o iei de mana si sa ii scuturi de praf rochita. De aceea, Elena iti scrie mereu, de teama ca intr-o zi va uita ca te asteapta.
Elena ar vrea sa iti picure in palma zambete mici si sa iti sufle magie printre gene. Ar vrea sa iti curga sarutari afone peste clapele pianului si sa iti adoarma mangaieri fugare printre firele de par inainte sa te trezesti. Ar vrea sa iti adune umbrele lasate pe drum si sa calce prin urmele pe care pasii tai nehotarati le-au imprastiat pe nisip.
Elena iti priveste in fiecare zi mirosul de rasarit si de apus pe care il dilueaza surd apa marii si te gaseste in fiece strop de nisip si graunte de ploaie. Cand se plictiseste, Elena iti impleteste vise din curcubee stravezii si iti tremura chemari amutite prin fata ochilor, chiar daca stie ca ochii tai sunt vesnic inchisi.
Cateodata, ea nu e sigura ca ai sa vii, pentru ca atunci cand soarele bate cu prea multa putere, ii mai topeste din sperantele de ceara. Dar sa nu te nelinistesti, pentru ca Elena tot te asteapta. Ea sta cuminte la capatul drumului tau infinit prin clepsidre pline cu timp si nu indrazneste sa se atinga de praful de pe rochita ei sau din palmele ei, pentru ca sa nu te astepte fara un motiv anume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu