Urme in zapada

Ma enervezi! Rau de tot, nici nu-ti inchipui.
Nu stiu... cateodata am impresia ca te uiti la mine ca la o nebuna pe care nu trebuie sa o superi, pentru ca asa zice doctorul, sau ca pe o proasta careia n-ai ce s-ai ceri. Uneori cred ca razi fortat la glumele mele sau ca zambesti in sila si ca abia astepti sa gasesti un motiv pentru a incheia conversatia. Cel mai rau este atunci cand ma tratezi ca pe o perosana straina... cand ma tii la distanta, cand te prefaci ca nu ma cunosti. Urasc asta!
Urasc cand esti serios si rigid! Imi vine sa te leg la ochi si sa te invart pana cand ametesti si uiti ca trebuia sa fii serios. Vreau sa iti smulg sufletul si sa calc pe el asa cum calc in zapada. Vreau sa-ti las urme pe suflet asa cum las in zapada. Vreau sa exist in sufletul tau asa cum pasii mei exista in zapada. Intelegi?
Te urasc.



Nu mai fii asa! Schimba-te, schimba-te! Vreau sa fii asa cum iti spun eu ca trebuie.

Nu te speria... nu sunt nebuna... inca. Stai calm, ca nu vorbesc serios. N-am sa-ti cer sa te schimbi pentru mine. Nu are rost, si stii de ce nu are rost?


Pentru ca urmele lasate de pasii mei in zapada se vor sterge. Va calca cineva peste incat nu se va mai sti cine a fost acolo. Sau va ninge peste ele pana cand se vor topi.


Taci si nu nega! Pentru ca stii ca am dreptate! Doamne imi vine sa te pocnesc. Sa aud sunetul facut de palma mea la contactul cu obrazul tau. Sa vad cum obrazul tau se inroseste de la palma mea. Sa simt cum imi trece mania. Dar nu pot sa fac asta. Asa ca raman asa: furioasa!


Te urasc, da?