joi, 24 mai 2012

Frédérich Chopin, "Andante Spianato"

Azi apune soarele iar. Iar inunda fereastra larga - rosu, cald. Lucrurile din camera, toate, sunt aranjate ca si alta data, tremura infiorate sub lumina crepusculara. Sticla se topeste ca si alta data, o simt fierbinte sub spatele meu. Hei tu, pielea mea e mereu rece. Mi-e dor de tine in fiecare zi.

Hei tu, vara e pe sfarsite. O simt. O simt in felul in care merg oamenii pe strada. O simt in felul in care suna pianul la pranz. O simt in felul in care sclipesc stelele pe cer. O simt in felul in care semnalizeaza masinile cand intra in sensul giratoriu si o simt in dungile sterse pe care le lasa avioanele cu reactie pe cer. O simt in bomboanele de menta din geanta mamei. Vara e aproape departe.

Hei tu, ce inseamna departe? Departe se masoara in timp, sau in spatiu? Sau in greutate? La cati metri departare de mine se afla vara acum? La cate grame departare de tine e vara acum? La cate zile distanta de noi s-a terminat vara asta? Asta aproape ca stiu: la 5 zile in trecut si la foarte multe zile in viitor. Asta inseamna ca s-a terminat in doua locuri? Poate nu e in niciunul.

Hei tu, dar tu nu esti pe sfarsite. Nu. Imi place sa cred ca esti dincolo de un inceput anume; dincolo de un sfarsit anume. Dincolo de sfarsitul verii. Dincolo de inceputul scolii. Asta inseamna ca esti infinit? Cred. Daca da, atunci vreau sa ma iubesti infinit. Cum il iubesc eu pe Chopin. Sa nu fii gelos, pentru ca pe el il iubesc de cand ma stiu, sau, de cand imi aduc aminte de mine, deci nu e nedrept oricum ai lua-o. Plus ca eu nu sunt infinita ca tine. Deci, nu ai cum sa imi ceri sa te iubesc infinit, desi eu tot o sa incerc. Gata, am stabilit: ai sa ma iubesti infinit. Ai sa imi rasuflii sugrumat in ureche intr-un mod infinit. Mainile tale vor fi calde infinit si eu am sa ma joc infinit cu degetele tale, care se vor prelungi infinit printre ale mele. Ai sa fii prezent langa mine infinit, ocupand pana la refuz singuratatea infinita in care traiesc. Sau poate ai sa fii chiar tu singuratatea in care ma voi izola infinit de buna voie, imi place sa fiu prinsa in privirea ta infinita.

Hei tu, nu pot sa nu ma gandesc la mare. la adierea grea de sare si la stabilopozii sfaramati de care se izbesc aritmic, si acum, probabil, valurile doldora de spuma. Am stat pe stabilopozii aia nopti de-a randul si le-am ascultat infiorata bolboroselile in timp ce mama dormea fara grija in camera noastra mica de hotel, in timp ce tu ma gaseai prin timp si incepeai sa ma iubesti nesigur. Am stat de una singura si mi-am leganat picioarele in vant. M-am sprijinit cu palmele de bolovanii aia aspri si am asteptat cuminte, sa vii, ingrozita de intunericul ce se casca deasupra si dedesuptul meu, atat de gros ca ma sufoca. Nu pot sa nu ma gandesc la diminetile galbene, cu plaje aglomerate, mama citind sub umbrela colorata. Am stat pe plajele alea galbene zi de zi, pana cand ma lua ameteala de la atata soare si sare. Am stat si am ascultat felurite voci si cuvinte, glume ieftine, conversatii de complezenta, barfe, vocea prezentatorului de la radio. Am stat si te-am asteptat pana m-a innegrit soarele, ca pe un porumb copt.

Hei tu, azi iar te-am regasit prin partiturile pe care le-am repetat incoerent. Poate de-aia am repetat atat de mult azi. Pentru ca nu m-am putut opri pana nu ti-am gasit, rand pe rand, fiecare organ, fiecare deget, fiecare fir de par. Fiecare celula cu bastonas a ochilor tai. Te-am asamblat aproape aievea si melodia ta a curs lina si amagitoare. Ambigua, neclara, plina de trioleti si mordente si alte artificii, imi place sa repet melodia asta. Am sa te leg intr-o zi la ochi si am sa ti-o cant si tie, asa ca sa iti dai seama cum arati tu defapt. Cum arati in ochii mei. Si ai sa intelegi totul. Ai sa intelegi cine esti tu si care e scopul tau in viata, adica sa ma iubesti pe mine. Vezi cat sunt de egoista?

Hei tu, sunt obosita. Lumina imi joaca feste, abia daca mai clipoceste spart printre blocurile murdare. In curand se vor aprinde farurile masinilor. Geamul incepe sa se raceasca. Melodia s-a terminat de mult timp la casetofonul stricat. Mama o sa se supere iar ca am stat pe pervaz. Sa nu ma spui. Sa nu ii spui nimic. hei tu, am sa inchei acum cu un vers frumos al trupei Compact:"Sa te gandesti din cand in cand la mine. Ma voi gandi si eu, mereu, la tine".

                                                  


                                                                                                                      Cu drag,
                                                                                                                            Eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu