Nu sunt arhitect de meserie, nici constructor, nici zidar. (Doamne fereste, ce urat sa vezi fete ca zidari sau constructori!) Dar eu daram ziduri. Da, da, ziduri inalte, infinit de inalte, ziduri groase, infinit de groase si ziduri reci, infinit si exasperant de reci. La inceput era ca un hobby, apoi a devenit un hobby de care ma tineam tot mai des, in fiecare zi, iar acum e o necesitate,uneori o urgenta, uneori o groaza si o nebunie. Ca toti fumatorii, alcoolicii, drogatii, dependentii de ciocolata, internet, alte ierburi, condimente, arome si tentatii, asta a ajuns dependenta mea: spartul si daramatul zidurilor. Este, totusi, un lucru extraordinar, in genere, daca stam sa ne gandim si inca ma intreb cum de nu am in fata usii in fiecare dimineata reporteri TV si jurnalisti, oameni de stiinta care vor sa efectueze noi studii, presedinti de state care vor sa dea mana cu mine (cu mana mea plina de var, adica) si staruri de cinema care imi cer poze si autografe (cu mine si zidurile, desigur). Sau zidurile cu mine. Ar trebui sa apar si in Guiness Book si in toate reclamele la var, sau termopane, sau izolatie termica. Adica, ar trebui ca toate reclamele sa spuna "Ascult-o pe Elena!" si nu pe Baumax, care, in genere, daca stam sa ne gandim, e gras si are mustata si salopeta de cauciuc (care, sa ne intelegem, nu a fost si nu va fi niciodata la moda).
Este si o activitate sanatoasa, in genere, daca stam sa ne gandim si ma mir cum de nu au inventat astia de la TV inca un sport care sa constea in daramatul zidurilor, de mai multe tipuri: maraton, pe niveluri, sau contra timp. Desi pare lipsita de sens sau de vreo ratiune logica, sa stiti ca, in genere si daca stam sa ne gandim cu atentie de data aceasta, daramatul zidurilor mele are in spate cea mai profunda dintre gandirile profunde, pentru ca are in spate verbul care sta la temelia tuturor lucrurilor, oamenilor, razboaielor, ideilor, cartilor, marilor descoperiri, mancarurilor si scopurilor: VREAU. Da, da. Sa fim seriosi. Vreau este si va fi mai puternic decat iubesc. Vreau este si va fi mai puternic decat urasc, decat am nevoie, decat trebuie si decat este necesar, decat mi se ordona si mi se porunceste, decat orice fel de verb vreti dumneavoastra sa gasiti sau sa inventati. Vreau + particula ceva. Ceva, care poate fi un lucru, o idee, un om. un razboi, etc etc, vezi enumeratia de mai sus, ca mi-e lene sa o mai fac o data.
Cu toate acestea, multa lume a vrut si putina a avut. Asa ca tocmai de aceea, in genere si daca stam sa ne gandim, acest daramat de ziduri al meu, acest hobby, aceasta nevoie, acest vreau transformat in actiune continua este cu atat mai special, daca stam sa ne gandim si in genere, pentru ca are o finalitate. Desi zidurile mele sunt infinite, si infint de inalte si infinit de.. stiti voi, desi, cu toate acestea, chiar daca si in ciuda acestui fapt, in culmea glorioasa a ironiei, da, da, daramatul lor, al zidurilor, are o finalitate. Finita. Acest lucru, daca stam sa ne gandim si in genere, este in totalitate adevarat, pentru ca exista dovezi, dovezi de certitudine certa. Cum sa va explic ca sa intelegeti, e ca si cum ceva-ul meu adaugat cu + la vreau-ul meu care e de fapt actiunea de daramare a zidurilor, e ca si cum ceva-ul asta mai iese uneori de acolo si imi lasa indicii, ori imi scrie pe ziduri, ori ma ghideaza, ori controleaza starea vremii, ori mi se arata in somn, ori in mancare, ori pur si simplu ma trage de maneca atunci cand iau pauze. Dovezi doveditoare, dovezi clare si certe, pe care eu le atest. Prin urmare, daca stam sa ne gandim si in genere, ceva-ul meu va fi gasit, va fi ajuns la, va fi luat in primire, va fi scos din. Dintre ziduri, adica.
Iti vine sa razi, nu? Tu, ziditorul de ziduri, tu creatorul ceva-ului si tu cel care ai gasit formula vreau + ceva si care mi-ai aratat-o in somn. Normal ca razi si te bucuri si te zgaiesti la mine ca ultima panarama, pentru ca zidaria mea, adica des-zidaria mea iti gadila orgoliul ala mare si slinos si acru si nesuferit si antipatic. Daaa, mai ceva decat motanul incaltat cu Nike si Puma si cu pletele (oh da, pletele pieptanate, aranjate, dichisite, adorate) fluturande in vand de pe motocicleta de fiare sau, ma rog, pentru fite, Harley, si cu geaca de piele. Mai ceva ca orice altceva. Dar, lasa, lasa, ca nu stiai tu cui ii aratai tu ceva. Acel ceva. Stii, de cojocul tau nu am ac, pentru ca, daca stam sa ne gandim si in genere, tu nu porti cojoc (ca nu e la moda, pisi) si porti geaca de piele. Dar am eu. Esarfa pentru gatul tau. Si carte pentru capul tau. Avem ditătii si pentru tătii, ca sa ma exprim si diacritic, si popular, si folcloric si cum mai vrei.
Nu sunt arhitect de meserie, nici constructor, nici zidar. (Doamne fereste, ce urat sa vezi fete ca zidari sau constructori!) Dar azi, azi ti-am mai daramat un zid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu